Parohia Ortodoxă Nou Român
Nr. 15/ Martie 2009
Buletinul Parohial
Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
Sărbatorile lunii Martie
9 Martie - Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, au fost siliţi să se închine idolilor.
Refuzând, au fost întemniţati timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. În chip minunat pietrele, în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. În cele din urmă, au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei din Armenia. Pentru ca nici aşa n-au murit, a doua zi, dis-de-dimineaţă le-au fost zdrobite fluierele picioarelor, primind cununile muceniciei.
De 9 martie se păstrează obiceiul ca femeile să coacă 40 de figurine din aluat, numite "sfinţişori" sau "mucenici". "Mucenicii" sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morţilor.
25 martie - Buna Vestire Dumnezeu după alungarea din rai, i-a făcut omului şi prima mângâiere şi anume, promisiunea venirii unui Răscumpărător care să salveze lumea din păcat şi flăcările iadului (Facere 3,15) .
Răscumpărătorul aşteptat era Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru venirea acestuia în lume trebuiau însă îndeplinite anumite condiţii. Era necesar ca pruncul sfânt să se nască dintr-o prea curată fecioară, cu o viaţă sfântă şi neprihănită. Acea persoană aleasă s-a dovedit a fi Sfânta Fecioară Maria.
La vremea potrivită Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret, unde locuia Sfânta fecioară, şi i-a grăit:
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta întru sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.” Luca 1, 28 – 31
Uimită de această veste minunată Fecioara Maria a zis către înger : „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând îngerul i-a zis : Duhul Sfânt se va poogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine , Fiul lui Dumnezeu se va chema..” Luca 1, 34 – 35.
Înţelegând din cuvintele arhanghelului importanţa misiunii sfinte pentru care a fost aleasă de Dumnezeu, de a da naştere lui Mesia, Sfânta Fecioară Maria a consfinţit spunând :
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.” Luca 1, 38.
Şi odată cu încuviinţarea sa, Fiul cel ceresc s-a întrupat în pântecele ei în chip minunat, punându-se astfel început mântuirii neamului omenesc şi a noastră a tuturor.
Din viaţa Sfântului Gherasim cel de la Iordan, ( pomenit la 4 martie).
Sfântul Gherasim a depus atâta luptă pentru virtute în pustiul Tebaidei şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă.
Nr. 15/ Martie 2009
Buletinul Parohial
Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
Sărbatorile lunii Martie
9 Martie - Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, au fost siliţi să se închine idolilor.
Refuzând, au fost întemniţati timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. În chip minunat pietrele, în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. În cele din urmă, au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei din Armenia. Pentru ca nici aşa n-au murit, a doua zi, dis-de-dimineaţă le-au fost zdrobite fluierele picioarelor, primind cununile muceniciei.
De 9 martie se păstrează obiceiul ca femeile să coacă 40 de figurine din aluat, numite "sfinţişori" sau "mucenici". "Mucenicii" sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morţilor.
25 martie - Buna Vestire Dumnezeu după alungarea din rai, i-a făcut omului şi prima mângâiere şi anume, promisiunea venirii unui Răscumpărător care să salveze lumea din păcat şi flăcările iadului (Facere 3,15) .
Răscumpărătorul aşteptat era Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru venirea acestuia în lume trebuiau însă îndeplinite anumite condiţii. Era necesar ca pruncul sfânt să se nască dintr-o prea curată fecioară, cu o viaţă sfântă şi neprihănită. Acea persoană aleasă s-a dovedit a fi Sfânta Fecioară Maria.
La vremea potrivită Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret, unde locuia Sfânta fecioară, şi i-a grăit:
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta întru sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.” Luca 1, 28 – 31
Uimită de această veste minunată Fecioara Maria a zis către înger : „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând îngerul i-a zis : Duhul Sfânt se va poogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine , Fiul lui Dumnezeu se va chema..” Luca 1, 34 – 35.
Înţelegând din cuvintele arhanghelului importanţa misiunii sfinte pentru care a fost aleasă de Dumnezeu, de a da naştere lui Mesia, Sfânta Fecioară Maria a consfinţit spunând :
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.” Luca 1, 38.
Şi odată cu încuviinţarea sa, Fiul cel ceresc s-a întrupat în pântecele ei în chip minunat, punându-se astfel început mântuirii neamului omenesc şi a noastră a tuturor.
Din viaţa Sfântului Gherasim cel de la Iordan, ( pomenit la 4 martie).
Sfântul Gherasim a depus atâta luptă pentru virtute în pustiul Tebaidei şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă.
Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe.
Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului.
Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede şi se silea să aducă apă.
Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă.
Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat.
Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: „În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său”.
Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.
După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa. Sinaxarul Sfântului din Mineiul pe Martie
Despre Postul Mare
Începând cu data de 2 martie, până la data de 18 aprilie a cestui an , creştinii ortodocşi se află în perioada Postului mare, a Postului Paştilor. Sunt şapte săptămâni de pregătire pentru a întâmpina cum se cuvine Sfintele Paşti, Sfântă Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Postul este caracterizat prin renunţarea la anumite alimente, precum carnea, laptele, brânza şi ouăle, dar mai presus de acestea credinciosul este chemat la o mai mare prezenţă la slujbele Bisericii ( nu numai duminica la Sfânta Liturghie, ci şi în fiecare seară de miercuri şi vineri, când în biserica noastră se oficiază Pavecernia Mare) precum şi la înmulţirea rugăciunilor de acasă. Totodată credinciosul este îndemnat să fie mai bun, mai curat şi să înmulţească milosteniile faţă de cei săraci.
Începând cu data de 2 martie, până la data de 18 aprilie a cestui an , creştinii ortodocşi se află în perioada Postului mare, a Postului Paştilor. Sunt şapte săptămâni de pregătire pentru a întâmpina cum se cuvine Sfintele Paşti, Sfântă Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Postul este caracterizat prin renunţarea la anumite alimente, precum carnea, laptele, brânza şi ouăle, dar mai presus de acestea credinciosul este chemat la o mai mare prezenţă la slujbele Bisericii ( nu numai duminica la Sfânta Liturghie, ci şi în fiecare seară de miercuri şi vineri, când în biserica noastră se oficiază Pavecernia Mare) precum şi la înmulţirea rugăciunilor de acasă. Totodată credinciosul este îndemnat să fie mai bun, mai curat şi să înmulţească milosteniile faţă de cei săraci.
Postul Mare este o perioadă de pocăinţă, de curăţire a inimii şi a minţii prin Sfânta Taină a Spovedaniei; o perioadă de unire cu Domnul Hristos prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Toţi cei care ţin cu adevărat la mântuirea sufletelor lor trebuie să fie convinşi că fără harul acestor două Taine, roadele postului sunt puţine şi insuficiente, şi că risipesc timp pretios, amânând începutul lucrului celui bun fără rost.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,duhul trândăviei, al grijii de cele multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,duhul trândăviei, al grijii de cele multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Patima beţiei
de Sfantul Ioan Iacob Românul -Hozevitul
Beţia este întrebuinţarea băuturii peste măsură şi fără cumpătare.
Beţia este întrebuinţarea băuturii peste măsură şi fără cumpătare.
Sf. Ioan Gură de Aur spune că „nu întrebuinţarea băuturii pricinuieşte beţia, ci necumpătarea, care este rădăcina la toate relele”.
Beţia aduce tulburare la minte şi la suflet, otrăveşte şi ruinează organismul omului, pricinuind tot felul de boli.
Sfântul Vasile cel Mare zice: „întrebuinţarea cu măsură a vinului este sănătate, iar abuzul (necumpatarea) este vătămare".
„Vinul veseleşte inima omului..." zice Sf. Prooroc David la Psaltire, pe când „Beţia este duşmănie cu Dumnezeu", zice Sf. Vasile cel Mare.
Deci, oricât de frumos ar căuta s-o numească lumea, beţia este un păcat de moarte, patimă înfricoşată şi foarte greu de vindecat, care sporeşte mereu. Orice lucru care se face fără măsură este nepotrivit, însă necumpătarea la băutură este mai rea ca toate. Căci din asta vine distrugerea sănătăţii, întunecarea minţii şi îndobitocirea omului.
Cel care se îmbată nu este în stare să ţină nici o taină, nu ştie de ruşine, se aprinde repede la desfrânare, produce greaţă şi primejdie celor dimprejur. „Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi caută băutură" zice Sf. Prooroc Isaia la cap. 5 vers 12.
Iată cum zugrăveşte Sf. Ioan Gură de Aur pe omul beţiv: "Dobitoacele cele necuvântătoare beau atâta cât le cere setea lor şi niciodată nu se lasă biruite de poftă ca să bea mai mult decât le cere trebuinţa trupului lor. Pe când omul cel cuvântător, care covârşeşte măsura la băutură, se face mai nesocotit şi decât dobitoacele. Şi mai rău este că pe această boală, cum este necumpătarea la vin şi la alte băuturi, care aduce atâtea rele şi atâtea primejdii, pe această boala -zic - (a beţiei) oamenii nu o socotesc că ar fi un nărav rău şi plin de păcat".
Cel care se îmbată nu este în stare să ţină nici o taină, nu ştie de ruşine, se aprinde repede la desfrânare, produce greaţă şi primejdie celor dimprejur. „Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi caută băutură" zice Sf. Prooroc Isaia la cap. 5 vers 12.
Iată cum zugrăveşte Sf. Ioan Gură de Aur pe omul beţiv: "Dobitoacele cele necuvântătoare beau atâta cât le cere setea lor şi niciodată nu se lasă biruite de poftă ca să bea mai mult decât le cere trebuinţa trupului lor. Pe când omul cel cuvântător, care covârşeşte măsura la băutură, se face mai nesocotit şi decât dobitoacele. Şi mai rău este că pe această boală, cum este necumpătarea la vin şi la alte băuturi, care aduce atâtea rele şi atâtea primejdii, pe această boala -zic - (a beţiei) oamenii nu o socotesc că ar fi un nărav rău şi plin de păcat".
Îi auzi pe unii că se laudă, zicând: "Noi bem destul de mult şi cu toate acestea ne ţinem tari ca fierul. Nu cunoaştem nici o vătămare din băutură!". Aşa zic cei voinici, care au fire mai robustă. Şi cu adevărat că vătămarea băuturii nu se simte la toţi îndată. Din asta mulţi prind curaj la băutură şi urmează cu chefurile fără frică.
Dar tocmai în această părere stă primejdia cea mare. Căci omul, văzând că nu îmbolnăveşte din băutura cea multă, prinde curaj şi face tot mai multă dezlegare (adică abuz, cum zice lumea).
Dar să fie ştiut că vătămarea cea mare din băutură (adică boala) nu vine îndată, ci se furişează încet-încet, cum face pisica când pândeşte şoarecele. Materia arzătoare, care se varsă în trup prin băutură necumpătată, nu este altceva decât o otravă, care pipăie toate organele omului, ca să afle unde este partea mai slabă şi acolo se cuibăreşte. O parte se urcă la creier (în chip de fum), alta intră în măduva oaselor, o altă parte rămâne în stomac, iar restul se împrăştie în toate vinele. Din asta vine uneori vătămarea ochilor, rănirea stomacului, oftica, damblaua, idropica şi stricarea minţii.
Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar aşa de mare. Căci trupul este stricăcios şi trecător. Însă beţia vatămă şi sufletul, lipsindu-l de mântuire. Pentru că aruncă pe om în multe păcate grele. Beţia îl aprinde pe om spre desfrânare, îl duce la jurăminte nesocotite, îl face grabnic mânios la ocară, la hule, la ucideri şi chiar la lepădarea credinţei.
Sf. Vasile cel Mare spune că „năravul beţiei este demon de la sine dorit, maica răutăţii, potrivnic virtuţii, care pe cel curat îl face destrăbălat, pe cel bărbătos îl face fricos, beţia nu cunoaşte dreptate şi leapădă cuviinţa”. Sf. Ioan Gură de Aur numeşte beţia „maica întristării, bucuria diavolului, care naşte zeci de mii de rele, ea este nebunie de bună voie, trădarea cugetelor. Cel care se îmbată este mort însufleţit, demon de bună voie, bolnav care nu are crezare, cădere fără răspuns şi sluţenie de obşte a neamului omenesc”.Acestea sunt numirile cu care împodobesc sfinţii pe cei beţivi.
Dar să fie ştiut că vătămarea cea mare din băutură (adică boala) nu vine îndată, ci se furişează încet-încet, cum face pisica când pândeşte şoarecele. Materia arzătoare, care se varsă în trup prin băutură necumpătată, nu este altceva decât o otravă, care pipăie toate organele omului, ca să afle unde este partea mai slabă şi acolo se cuibăreşte. O parte se urcă la creier (în chip de fum), alta intră în măduva oaselor, o altă parte rămâne în stomac, iar restul se împrăştie în toate vinele. Din asta vine uneori vătămarea ochilor, rănirea stomacului, oftica, damblaua, idropica şi stricarea minţii.
Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar aşa de mare. Căci trupul este stricăcios şi trecător. Însă beţia vatămă şi sufletul, lipsindu-l de mântuire. Pentru că aruncă pe om în multe păcate grele. Beţia îl aprinde pe om spre desfrânare, îl duce la jurăminte nesocotite, îl face grabnic mânios la ocară, la hule, la ucideri şi chiar la lepădarea credinţei.
Sf. Vasile cel Mare spune că „năravul beţiei este demon de la sine dorit, maica răutăţii, potrivnic virtuţii, care pe cel curat îl face destrăbălat, pe cel bărbătos îl face fricos, beţia nu cunoaşte dreptate şi leapădă cuviinţa”. Sf. Ioan Gură de Aur numeşte beţia „maica întristării, bucuria diavolului, care naşte zeci de mii de rele, ea este nebunie de bună voie, trădarea cugetelor. Cel care se îmbată este mort însufleţit, demon de bună voie, bolnav care nu are crezare, cădere fără răspuns şi sluţenie de obşte a neamului omenesc”.Acestea sunt numirile cu care împodobesc sfinţii pe cei beţivi.
Iar Apostolul Pavel, în cartea cea dintâi către Corinteni (cap. 6, vers. 9-10) scrie mai înfricoşat, căci zice: „Nu vă amăgiţi, nici sodomenii, nici furii, nici iubitorii de argint, nici beţivii, nici bârfitorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu!" Apoi în cartea cea către Galateni (cap. 5, vers. 10-20) mai scrie şi acestea: „Faptele trupului se cunosc. Ele sunt: defăimarea, necurăţia, închinarea la idoli, vrăjitoria, duşmănia, certurile, zavistia, mânia, dezbinările, smintelile, eresurile, ura, uciderile, beţia, destrăbălarea (distracţiile necuviincioase) şi altele asemenea acestora. Cei ce fac unele ca acestea, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu!"
Vedeţi, fraţilor şi vă înfricoşaţi de cuvintele apostoleşti. Să nu mai zică cineva că beţia este o distracţie nevinovată, căci ea poartă sămânţa desfrâului şi a pierzării sufleteşti.
Vedeţi, fraţilor şi vă înfricoşaţi de cuvintele apostoleşti. Să nu mai zică cineva că beţia este o distracţie nevinovată, căci ea poartă sămânţa desfrâului şi a pierzării sufleteşti.
Dacă deschidem Sfânta Scriptură, vedem îndată două pilde înfricoşate care dovedesc că înseşi robii cei aleşi ai lui Dumnezeu sunt în stare să facă lucruri necuviincioase şi fărădelegi, atunci când se îmbată. Noe şi cu Lot erau bărbaţi sfinţi şi drepţi, după cum mărturiseşte însuşi cuvântul lui Dumnezeu. Pe Noe l-a păzit Dumnezeu de potop, ajungând al doilea tată al neamului omenesc, iar pe Lot l-a păzit de arderea Sodomei. Dar când s-au îmbătat, au căzut în nesimţire şi s-au batjocorit. Cu toate acestea, faptele lor sunt vrednice de iertare, căci numai o singură dată s-au îmbătat (Lot de două ori) şi anume prin neştiinţă. Noe nu cunoştea tăria vinului, căci atunci prima dată a sădit vie. Iar Lot a fost amăgit la băutură de către fetele sale. Cel care păcătuieşte din neştiinţă dobândeşte mai uşor iertare. Dacă beţivii n-ar cunoaşte vătămarea băuturii şi n-ar şti că este păcat de moarte lăcomia băuturii, atunci ar fi vrednici de iertare. însă fiecare cunoaşte prea bine urmările beţiei şi aude mereu cuvântul Apostolului, care strigă: „Nu vă îmbătaţi de vin, în care este desfrânarea!" (Efes, 5-18). Iar la Sfânta Evanghelie Domnul zice către toţi: "Luaţi aminte de sinea voastră, ca nu cândva să se îngreuneze inimile voastre cu mâncarea şi beţia!" (Luca, 21-34).
Trebuie să amintim şi aceasta, că tot păcătosul poate să-şi ascundă păcatul său. Aşa, zavisnicul îşi ascunde zavistia, vicleanul îşi ascunde vicleşugul, cel mândru îşi ascunde mândria, la fel şi pomenitorul de rău, însă beţivul se vădeşte ori de câte ori se îmbată. Pentru aceasta şi sminteala este mai mare la oamenii care se robesc de băutură în ţara aceasta mai ales (n.r. e vorba de Ţara Sfântă în care a trăit Sf. Ioan Iacob Hozevitul), unde necredincioşii ( n.r. evreii şi musulmanii) nu prea folosesc vinul şi rachiul, se face mai mare sminteală, când se îmbată creştinii. Căci văzând păgânii cum se îmbată creştinii, se smintesc şi hulesc credinţa Domnului nostru Iisus Hristos. Căci iată ce zic păgânii: „După cum este viaţa creştinilor aşa este şi credinţa lor!” Aceasta este hulă înfricoşată împotriva adevărului sfânt care se cuprinde în credinţa noastră. Aici se adeveresc cuvintele Apostolului, care răsuna în cartea către Romani: „Numele lui Dumnezeu pentru voi se huleşte între neamuri!"
Trebuie să amintim şi aceasta, că tot păcătosul poate să-şi ascundă păcatul său. Aşa, zavisnicul îşi ascunde zavistia, vicleanul îşi ascunde vicleşugul, cel mândru îşi ascunde mândria, la fel şi pomenitorul de rău, însă beţivul se vădeşte ori de câte ori se îmbată. Pentru aceasta şi sminteala este mai mare la oamenii care se robesc de băutură în ţara aceasta mai ales (n.r. e vorba de Ţara Sfântă în care a trăit Sf. Ioan Iacob Hozevitul), unde necredincioşii ( n.r. evreii şi musulmanii) nu prea folosesc vinul şi rachiul, se face mai mare sminteală, când se îmbată creştinii. Căci văzând păgânii cum se îmbată creştinii, se smintesc şi hulesc credinţa Domnului nostru Iisus Hristos. Căci iată ce zic păgânii: „După cum este viaţa creştinilor aşa este şi credinţa lor!” Aceasta este hulă înfricoşată împotriva adevărului sfânt care se cuprinde în credinţa noastră. Aici se adeveresc cuvintele Apostolului, care răsuna în cartea către Romani: „Numele lui Dumnezeu pentru voi se huleşte între neamuri!"
Să mai fie ştiut şi aceasta, că otrava care se adună în trup din multa băutură, nu stă degeaba nici o clipă. Ea lucrează pe nesimţite ca şi viermii în lemn. Ea atacă organele cele mai gingaşe ale trupului, mai ales plămânii, stomacul, ficatul şi creierii.
Dar omul nu pricepe aceasta decât atunci când îl ruinează desăvârşit. Viermele băuturii lucrează mocnit, însă merge în plin spre distrugere. Pot să treaca 5, uneori 10 si chiar 20 de ani până când se iveşte boala, însă boala nu vine singură, ci vine mai totdeauna însoţită de alte două sau trei boli grele. Atunci nu mai este vindecare, căci toţi doctorii spun că bolile care se ivesc din alte pricini, se pot vindeca prin leacuri sau prin operaţii, însă cele care se ivesc din băutură, nu mai au sfârşit decât la moarte.
( articol preluat de pe site-ul CrestinismOrtodox. Ro)
( articol preluat de pe site-ul CrestinismOrtodox. Ro)
În fiecare sâmbătă a Postului Mare se fac Rugăciuni pentru cei adormiţi
Biserica Ortodoxă a avut întotdeauna în cultul ei rugăciunile pentru cei adormiţi. Este de datoria celor rămaşi în viaţă ca să se roage şi pentru cei adormiţi, ca Dumnezeu să-şi arate mila şi iertarea Sa faţă de aceştia.
Biserica Ortodoxă a avut întotdeauna în cultul ei rugăciunile pentru cei adormiţi. Este de datoria celor rămaşi în viaţă ca să se roage şi pentru cei adormiţi, ca Dumnezeu să-şi arate mila şi iertarea Sa faţă de aceştia.
Aceste rugăciuni fac parte din învăţătura şi practica Bisericii, fiind întemeiate pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie.
Parastasul - slujba in care sunt pomeniti cei adormiti
Slujba în care sunt pomeniţi cei adormiţi este cunoscută sub denumirea de "parastas". Parastasele sunt ierurgii speciale, la care trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă sau prescură, fiind slujba prin care noi, cei vii, ne alăturăm, prin rugăciune, celui mort, şi ne înfăţisăm lui Dumnezeu cu rugăciuni ca El să ierte păcatele celui adormit.
Tocmai pentru a răspunde acestei nevoi şi de a-i pomeni pe cei adormiţi, Sfânta Biserică a rânduit ca în fiecare sâmbătă a Postului Mare să se facă în sfintele locaşuri parastase de obşte. Urmând acestuia îndemn şi în satul nostru, în fiecare sâmbată a Postului se oficiaza aceste slujbe începând cu ora 10,oo dimineţa.
Ce spune „un creştin” căzut în patima fumatului ? :
FUMEZ TUTUNUL PENTRU CĂ
Fumez tutunul pentru că:
Am bani prea mulţi şi nu ştiu cum
Să scap de ei mai în curând
Şi-i dau în fum…
Fumez tutunul pentru că:
Eu am plămâni şi pieptul bun
Şi am plăcere să-l prefac
În coş de fum…
Fumez tutunul pentru că:
Sunt sănătos şi zdravăn tun,
Că vreau oftică eu să am
Şi-i trag în fum…
Fumez tutunul pentru că:
Îi văd pe alţii cum îl vor;
Imit şi eu la randul meu
Proistia lor…
Fumez tutunul pentru că:
Aşa-s crescut cu simţul bun
Pe cei din jur să-i otrăvesc
Cu nori de fum…
Fumez tutunul pentru că:
În lanţuri rob îi sunt de-acum,
Mă-nchin la idolul făcut
Din foc şi fum…
( I. Miron)
Din volumul „Diavolul şi Cârciumarul”, de Protos Nicodim Măndiţă, Editura „Lumină din lumină”, Bucureşti, 1993, pg 227 - 228
În curtea casei încălzită de razele soarelui, plină de flori multicolore, înmiresmate, crştea o viţă-de-vie care făcea nişte struguri albi al căror miros îmbia toţi trecătorii să-i guste minunatul rod.
Într-o primăvară, copii veniţi de la oraş în vacanţă la bunica, au văzut că cineva ciopârteşte cu o foarfecă mlădiţele care se întindeau peste toată curtea. Speriaţi, că-i face rău viţei-de-vie, care toată vara a întins ca o umbrelă corzile pline de frunze bogate, pentru a le fi lor, copiilor, bine, apărându-i de căldură clocotitoare a soarelui, au prins în braţe butucul gros al viei în semn de ocrotire şi apărare.
Viţa a văzut frumuseţea sufletului de copil, cu bogaţia şi puritatea întipărită în el şi i-a îndrăgit pe copii imediat. Le-a şoptit că nu trebuie să fie speriaţi acum; că tăierea mladiţelor uscate şi bolnave îi este binevenită şi că bunica lor o să le explice cât mai multe despre acest lucru. Dar până atunci îi invită pe copii la joacă, aşezându-i pe leagănele prinse în frânghii, în faţa ei.
Copii bucuroşi şi-au luat avânt, iar în legănarea lor atingeau corzile viţei-de-vie cu piciorele şi râdeau fericiţi. Viţa se bucura şi ea că are cu cine să se joace.
După câteva zile, copii au văzut că viţa plânge, plânge; lacrimile ei erau aşa de mari încât şiroiau prin toate cordiţele.
« De ce plangi dragă viţa-de-vie ? »
Viţa a început să râdă şi, în loc de răspuns, a trimis copii s-o aducă pe bunica pentru a strânge seva cu care să-şi spele ochii pentru a vedea mult mai bine.
Ce bucuroasă a fost bunica când ochii ei s-au limpezit şi vederea i-a revenit. Tot frumoasa viţă i-a sfătuit şi pe copii să-şi stropească rănile de pe picioruşele care s-au lovit în multele căzături cu bicicleta. Ca prin minune, această sevă a viţei le-a vindecat toate rănile.
În fiecare primavară, buna viţă-de-vie, vine cu “lacrimile” sale în întâmpinarea fiinţelor iubite şi vorbeşte cu ele prin glasul tainic şi clocotitor al vieţii.
Cei doi copii creşteau, zbenguindu-se împreună, iar anii fugeau la fel de sprinteni, tot la umbrela aceleiaşi viţe-de-vie.
Baieţelul a crescut mare, a ajuns un adevărat flăcău, iar fetiţa a devenit o fată suplă, cu ochii limpezi şi negri, dar dragostea lor pentru bătrâna viţă-de-vie nu se stinsese.
În toată vacanţa stăteau toţi trei împreună, iar când vara pleca la mama ei-Natura, în locul ei venea toamna, când bătrana viţă se grăbea să îndulcească şi să parfumeze cât mai bine strugurii pentru bunii ei prieteni.
Într-o zi Moartea îşi notă în mintea ei şireată numele bunicii, s-a făcut nevăzută şi a plecat spre pământ pentru a-şi lăsa aici urma neagră şi adâncă a tăcerii.
În urmatorul an, când primăvara a venit şi copii au ajuns în satul bunicii, au găsit în locul ei doar o moviliţă rece şi tăcută.
Moartea şi-a îndeplinit porunca dată de Natură. Pe moviliţă, mormântul ei, răsărise o viţă-de-vie tânără, care plângea şi ea în fiecare primăvară, iar lacrimile ei cădeau, picătură cu picătură, pe moviliţă, udând florile sădite.
Preoteasa Maria Codrea, Ucea de Sus
Preoteasa Maria Codrea, Ucea de Sus
Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cum se cade a sta în
biserică
Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că biserica este cer şi că, mai înainte, şi casele erau biserici, iar acum biserica este mai defăimata chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc este, împărăţia lui Dumnezeu şi însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masă aceasta, pentru ce pricina este pusă şi Cine se află pe ea.
Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să întelegi, când auzi pe Proorocul, zicând: "Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer". Că biserica cer se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în biserică!
Iar acum, voi faceţi în biserică mai mult râs decât în târg. Că, la adunările voastre lumeşti, staţi liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare, nu se face între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni, vă aflaţi ca la o petrecere. Au, doară, nu aveţi case? De biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi, nu vă opresc, dar vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, pravălie a schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi vedea.
Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câstiga ceva de folos la biserică şi, aşa, să vă duceţi acasă, iar voi, mai vârtos, spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de ele. Deci, roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta, primind-o Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, ca să nu fii altora spre sminteală.
Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas.
Deci, să nu lăsăm adevărul, alergând după umbre şi năluci. Slobozi să ne facem de lucrurile vrajmaşului şi de răutăţile ce se fac între noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc de ură, iubirea de oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce vor să fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci! Amin. Cuvânt din cartea „PROLOAGELE (Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură)”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova – 1991, pg 495 -496
Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că biserica este cer şi că, mai înainte, şi casele erau biserici, iar acum biserica este mai defăimata chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc este, împărăţia lui Dumnezeu şi însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masă aceasta, pentru ce pricina este pusă şi Cine se află pe ea.
Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să întelegi, când auzi pe Proorocul, zicând: "Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer". Că biserica cer se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în biserică!
Iar acum, voi faceţi în biserică mai mult râs decât în târg. Că, la adunările voastre lumeşti, staţi liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare, nu se face între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni, vă aflaţi ca la o petrecere. Au, doară, nu aveţi case? De biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi, nu vă opresc, dar vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, pravălie a schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi vedea.
Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câstiga ceva de folos la biserică şi, aşa, să vă duceţi acasă, iar voi, mai vârtos, spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de ele. Deci, roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta, primind-o Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, ca să nu fii altora spre sminteală.
Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas.
Deci, să nu lăsăm adevărul, alergând după umbre şi năluci. Slobozi să ne facem de lucrurile vrajmaşului şi de răutăţile ce se fac între noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc de ură, iubirea de oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce vor să fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci! Amin. Cuvânt din cartea „PROLOAGELE (Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură)”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova – 1991, pg 495 -496
"Proiectul Hristos împărtăşit copiilor" va fi implementat şi in
Parohia Român
După cum se ştie, în parohia noastră, în fiecare sâmbătă după-amiaza, are loc întâlnirea preotului paroh cu cei mai mici dintre creşinii satului nostru, cei de vârsta şcolară, în ceea ce noi am numit „Ora de rugăciune şi învăţătură cu copiii”.
Întâlnirea noastră începea cu citirea rugăciunilor de seara de către cei mici, urmând apoi discuţii libere, dorindu-se ca tema aleasă să răspundă nevoilor tuturor celor prezenţi. Se adăugau citiri din cărţile biblice, precum lecturarea unor pilde ziditoare de suflet, urmate uneori şi activităţi practice. Orele se terminau cu intonarea rugăciunii „Tatăl Nostru”.
Întâlnirea noastră începea cu citirea rugăciunilor de seara de către cei mici, urmând apoi discuţii libere, dorindu-se ca tema aleasă să răspundă nevoilor tuturor celor prezenţi. Se adăugau citiri din cărţile biblice, precum lecturarea unor pilde ziditoare de suflet, urmate uneori şi activităţi practice. Orele se terminau cu intonarea rugăciunii „Tatăl Nostru”.
Aşa au stat lucrurile în ultimii doi ani, bucurându-ne de rezultate deosebite. Însă din această lună întâlnirile cu cei mici se vor încadra în programele săptămânale aflate sub tutela proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”. Acest proiect este un proiect naţional prin care se doreşte ca fiecare parohie să înfiinţeze un birou de catehizare şi să se facă ore de cateheză, la care preoţii vor susţine cursuri, diferite de cele de la ora de religie din şcoli, pe baza ghidurilor catehetice „Hristos împărtăşit copiilor".
Aceste ghiduri nu înlocuiesc manualele de religie, ci reprezintă instrumente complementare de lucru, de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi de a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Temele tuturor întâlnirilor vor fi adaptate vârstei şi capacităţii de înţelegere a copiiilor şi a tinerilor.
Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, satul Nou Român, nr. 18 , comuna Arpaşu de Jos, Jud. Sibiu, cod poştal 557017
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- Florin
Tel. 0269521205 0740899658
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- Florin
Tel. 0269521205 0740899658
