Parohia Ortodoxă Nou Român
Nr. 16/ Aprilie 2009
Buletinul Parohial

Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi la limanul cel lin al Sfintelor Paşti, la întâlnirea cu Hristos cel înviat, Începătorul învierii noastre.
Învierea Domnului este clarmărturisită de Sfânta Scriptură, precum reiese şi din capitolul 28 al Evangheliei după Matei.

Spre folosul dumneavoastră sufletesc am reprodus în acest număr cea de a doua parte, partea morală, a Pastoralei de Paşti a Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, datorită conţinutul plin de îndemnuri creştineşti.

La aceasta am adaugat şi înălţătorul cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur ce se citeşte la Sfintele Paşti.
Luna aprilie este luna de serbare a hramului sfintei noastre biserici, motiv pentru care nu putea lipsi un articol dedicat patronului spiritual al satului, Sfântul Mucenic Gheorghe.
În continuarea eforturilor de descoperire a efectelor negative ale consumului de alcool şi tutun am reprodus un cuvânt al sfinţilor părinţi împotriva beţiei, cuvânt cuprins în Proloage.

Iar povestirea doamnei preotese Codrea vine să arate că multe lucruri bune le putem învăţa şi de la animale.
In încheiere vă îndemnăm ca în măsura posibilităţilor să contribuiţi cu 2 % din impozitul pe anul trecut pentru nevoile bisericii noastre.

Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu Florin



Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului.

1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminica), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.

2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.

3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi.

5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi.
6. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul în care a zăcut.

7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.

8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.

10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo mă vor vedea.

11. Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
12. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor,

13. Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;

14. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face.
15. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi.

16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus.

17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.

18. Şi apropiindu-se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin
Capitolul 28 din Sfânta Evanghelie după Matei

«ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI SUFERINŢELE LUMII NOASTRE»

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţi credincioşi,

După sângeroasele prigoane ale Imperiului roman, care au durat sute de ani, lumea Europei a dorit să primească, pentru o mie de ani, lumina lui Hristos.
După aceea, însă, oamenii au început să uite de Hristos şi să se depărteze de Biserică; au început să-şi organizeze cunoaşterea şi viaţa socială şi individuală în afara lui Hristos.
În ultimele veacuri s-a ivit astfel o ştiinţã, o culturã, o politicã şi o economie fãrã Dumnezeu. Cãlãuzite de poftele curiozitãţii, ale controlului şi ale dominaţiei lãcomiei fãrã nici un fel de oprelişti, ele s-au ridicat nu numai împotriva lui Dumnezeu, pe Care au încercat şi încearcã sã-L scoatã din minţile şi inimile oamenilor, ci s-au ridicat cu tot mai multã violenţã chiar împotriva oamenilor, a libertãţii şi demnităţii lor.
Nici noi, românii, n-am fost scutiţi în ultimul veac de aceste încercări cumplite, care, în războaie mondiale şi dictaturi totalitare şi ateiste au secerat sute de mii de vieţi omeneşti şi au mutilat destinele a zeci de milioane.
Anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la prăbuşirea în sânge a regimului dictatorial comunist, care a stãpânit România timp de patru decenii.
Comunismul a vrut sã impunã prin teroare şi violenţã un model de societate bazat pe egalitatea forţatã a oamenilor. Din mijlocul oamenilor a vrut sã-L scoatã pe Dumnezeu şi tradiţiile creştine, pentru a le înlocui cu ideologia şi politica unui partid absolutist. Rezultatul a fost doar umilirea oamenilor prin fricã şi sãrãcie.
Puterea credinţei în Hristos cel Înviat din inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor, s-a vãzut însã în Revoluţia din Decembrie 1989. Am crezut atunci cã România îşi va regăsi repede demnitatea şi identitatea reprimate de comunism.
Privind în urmă, vedem că în România ultimelor două decenii s-au produs schimbări importante şi pozitive în multe privinţe: suntem o ţară europeană şi o societate mai prosperă decât în 1989.
Nu putem trece, însă, cu vederea faptul cã noul tip de societate, bazat pe libertatea deplinã a oamenilor, pune tot mai evident în locul lui Dumnezeu goana nestãvilitã dupã bani, plãceri şi distracţii. În acelaşi timp, se restrânge libertatea adevãratã a omului prin aservirea lui poftelor lumii acesteia.
Într-o societate consumistã care ademeneşte, dar şi constrânge în acelaşi timp, creştinul zilelor noastre este tot mai mult izolat de adevãrata viaţã, de adevãrata bucurie. Fiind legat şi dependent de informaţia mass-media, dezorientat şi stresat de avalanşa de încercãri care vin asupra lui, rupt astfel de legãtura sa cu Dumnezeu, omul contemporan tot mai greu gãseşte un sens al existenţei sale.
Mutilarea sufleteascã a oamenilor, mai ales a tinerilor, prin uitarea credinţei creştine, a tradiţiilor româneşti şi a valorilor noastre spirituale este un semn al unei decadenţe primejdioase, care poate aduce o intervenţie asprã a lui Dumnezeu în istoria neamului nostru.
Spunem aceasta fiindcă în acest an şi în cei ce urmează România intră şi ea, împreună cu întreaga lume, într-o perioadă de cumpănă. Timpurile care ne aşteaptă vor fi grele. Vor fi timpurile unei cerneri, ale unei lãmuriri spirituale.
Poporul nostru a trãit vremuri de crizã în decursul istoriei lui, în care a fost privat de bunuri materiale dar şi spirituale, însã a putut trece peste toate fiindcã a ştiut sã îşi îndrepte cu totul nãdejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari şi minunate tuturor celor care cu dragoste sincerã pãzesc poruncile Lui.
Lipsurile economice sunt o judecată asupra vieţii noastre, a tuturor. A sosit, poate, vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi şi nu doar de circumstanţă, să păzim poruncile Stăpânului, sã pãzim toate posturile, sã-L cãutãm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi milostenie, sã cãutãm viaţa simplã şi curatã a pãrinţilor şi strãmoşilor noştri ale cãrei roade sunt dragostea, bucuria, îndelungă răbdarea, discernãmântul, trezvia şi nãdejdea.
Dacă vom fi mai săraci în cele materiale, vom învăţa, poate, să fim mai bogaţi în Dumnezeu, în iubirea jertfelnică de aproapele. Toate acestea sunt, însă, cu neputinţã fãrã credinţã, dar sunt cu putinţã celor ce cred în Hristos şi în Învierea Lui
Noi, creştinii, va trebui să reînvăţăm noi înşine şi să-i învãţãm pe cei din jurul nostru virtuţile comunitare practice ale iubirii ce izvorãşte din credinţa în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră. Fiindcă, „precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi trebuie să umblăm întru învierea vieţii” (Rom. 6, 4). Şi Dumnezeu nu ne va lãsa, va fi lângã noi, dacã nici noi nu vom uita sã fim lângã El şi cu El în toate zilele vieţii noastre, prin credinţã, nãdejde şi iubire (1 Co 13, 13).
Iubiţi fraţi creştini,
Aceasta e noaptea şi ziua Învierii Domnului, ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.
Vor urma zile, luni şi ani, pe care Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, ni-i va hãrãzi şi care nu vor trece deloc aşa uşor, cum am vrea sã credem, dacã nu vom şti sã îi transformãm într-o nouã şansã de a-L gãsi pe Dumnezeu şi de a ne regãsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos cel Înviat, Domnul Vieţii.
Cu părintească dragoste, Vă chemăm pe toţi, fii ai Sfintei noastre Biserici, la înviere sufletească, din care sã izvorascã faptele unei noi vieţi, de frãţietate şi solidaritate, prin care sã rãscumpãrãm „vremea crizei” şi toate problemele ei.
Hristos Cel Înviat e cu noi toţi! Nu vă temeţi! Nu deznădăjduiţi! Pentru aceasta, vã adresãm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoţească mereu:
„Privegheaţi! Staţi tari în credinţă! Îmbărbătaţi-vă !Întăriţi-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă! (1 Co 16, 13)Hristos a înviat!
Sărbători Fericite! La mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru al tuturor,de tot binele voitor şi pururea rugător către

Hristos, Învierea noastră,
Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului

Cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, sã se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugã înţeleaptã, sã intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sãu.
De s-a ostenit cineva postind, sã-şi ia acum rãsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sã-şi primeascã astãzi plata cea dreaptã.
De a venit cineva dupã ceasul al treilea, multumind sã prãznuiascã.
De a ajuns cineva dupã ceasul al şaselea, sã nu se îndoiascã nicidecum, cãci cu nimic nu va fi pãgubit.
De a întârziat cineva pânã în ceasul al nouãlea, sã se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sã nu se teamã din pricina întârzierii, cãci darnic fiind Stãpânul, primeşte pe cel din urmã ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmã miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plãteşte, şi acestuia dãruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamã, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudã.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi sãracii, împreunã bucuraţi-vã. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vã astãzi.
Masa este plinã, ospãtaţi-vã toţi. Viţelul este mult, nimeni sã nu iasã flãmând.
Gustaţi toţi din ospãţul credinţei: împãrtãşiţi-vã toţi din bogãţia bunãtãţii.
Sã nu se plângã nimeni de lipsã, cã s-a arãtat împãrãţia cea de obşte.
Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate cã din mormânt, iertare a rãsãrit.
Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prãdat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amãrãciune fiindcã a gustat din Trupul Lui.
Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amãrât întâmpinându-Te pe Tine jos: amãrâtu-s-a cã s-a stricat.
S-a amãrât cã a fost batjocorit; s-a amãrât cã a fost omorât, s-a amãrât cã s-a surpat, s-a amãrât cã a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pãmânt şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a cãzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au cãzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucurã îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stãpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapã; cã Hristos sculându-Se din morţi, începãtura celor adormiţi S-a fãcut.
Lui se cuvine slavã şi stãpânire în vecii vecilor.
Amin!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ziua Hramului Bisericii noastre

În data de 23 aprilie a fiecărui an prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, hramul şi protectorul sfânului nostru locaş.
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 280 înt-o familie de creştini din localitatea Lyda (Palestina) şi a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305).
Moştenind calităţile militare ale tatălui său, ajunge de la o vârstă tânără comandantul oastei din ţinutul său.
Împăratul Diocleţian, cunoscut ca cel mai crud persecutor al creştinilor, a pornit în acea vreme o campanie împotriva tuturor celor care mărturiseau pe Hristos.
Eparhul Gheorghe nu numai că nu se supune poruncii împărăteşti, ci îndrăzneşte să se adreseze direct împăratului, arătându-i deşertăciunea credinţei sale în idoli. Acest lucru va produce mânia împăratului, care va porunci ca bravul creştin să fie supus la mari chinuri.
Dar Domnul era cu sfântul Gheorghe şi din multe încercări îl scăpă nevătămat. Deşi este străpuns cu sabia, tras pe roată, aruncat într-o groapă cu var nestins, obligat să poarte încălţări ale căror tălpi erau bătute cu cuie înroşite în foc, în toate aceste chinuri şi-a păstrat neclintită credinţa.
Văzând tăria Sf. Gheorghe, mulţi dintre martorii pătimirilor sale au trecut la credinţa creştină, primind a suferi şi ei de bună voie chinuitoarele patimi.
Pentru că prigonitorii au văzut că prin pedepsele aplicate, în loc să scadă numărul celor care-l mărturiseau pe Hristos, aceştia văzând răbdarea Sfântului şi ajutorul dat lui de Domnul, acesta creştea, au hotărât să-i taie capul sfântului, lucru ce s-a şi întâmplat la 23 aprilie 303, prin moartea sa de martir Sf. Gheorghe preamărind pe Hristos.
Ca şi o curiozitate amintim că numele Gheorghe, în limba greacă înseamnă plugar sau agricultor, de unde şi asocierea acestei sărbători cu anumite tradiţii agrare şi pastorale.
De asemenea, făcând parte din tagma sfinţilor militari, fiind poate cel mai important dintre aceştia, în fiecare an, la această dată este serbată şi ziua Armatei.


La mulţi ani tuturor credincioşilor parohiei noastre care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Învăţătură către tot creştinul, despre păcatul beţiei

O, fiilor, vedeţi ce fel de talant, mi-a dat mie Dumnezeu, pe care va să-l ceară de la mine, la înfricoşătoarea judecată! Dar, care-i talantul? Este ca să mă îngrijesc de sufletele voastre şi să semăn sămânţa cea dumnezeiască în sufletele voastre.

Drept aceea, când umblaţi în Legea Domnului, atunci mi se bucura inima, iar, când vă văd călcând porunca Domnului, atunci mâhnirea mă mănâncă pe mine. Pentru aceea v-am şi scris vouă acestea, fiii mei, spre a voastră învăţătură şi ascultare, ca să nu vă biruiţi de beţia cea rea.

Că a zis marele Apostol Pavel: "Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu, ci gătită le este lor osânda veşnică, împreună cu ucigaşii, cu hoţii şi cu desfrânaţii”.

La neamurile cele mai dinainte, arătat este de Dumnezeu, că mari oameni şi plăcuţi lui Dumnezeu au căzut din pricina beţiei, împăraţi au căzut din domnie, puternicii şi-au răsturnat puterea, vitejii de sabie s-au tăiat, bogaţii au sărăcit, cei ce mulţi ani ar fi trăit, degrabă au murit.

Că, fără să aştepte judecata lui Dumnezeu, beţivii singuri se omoară. Din beţie, de ar muri cineva, apoi, lui însuşi îşi este vrăjmaş şi ucigaş, iar pomenirea lui este neplăcută lui Dumnezeu.

Fiule în neamul cel de acum, să nu râvneşti celor răi, nici bogaţilor ce petrec în iubire de păcate şi în spurcăciuni, că toate acestea neplăcute sunt lui Dumnezeu.

Se cade, dar, nouă să socotim: ce ne face nouă beţia cea fără de lege? Mintea ne pierde, uneltele ne strică, câştigul îl cheltuieşte. Beţia face pustiu pământul bogaţilor pe care oamenii îi pradă, iar, oamenii cei de rând, beţia datorii le face. Meşterilor celor isteţi, beţia le strică meşteşugul, le întoarce mintea şi nu le ajunge plata lucrului lor, iar, la oamenii cei simpli, aduce boale, ruşine, ocară şi sărăcirea. Beţia încurcă pe fraţi în certuri şi în bătăi, pe femei le desparte de bărbaţii lor, dureri la picioare face, tremurare la mâini, vederea ochilor o pierde.
Beţia opreşte a merge la biserică şi nu lasă a se ruga lui Dumnezeu, a citi cărţi, nu îngăduie, frica lui Dumnezeu, din inimă goneşte, la moarte dă pe om, în locul cel veşnic îl trimite. Beţia pierde frumuseţea, de râs celor treji ne face.

La cine este gâlceava? La beţiv. De cine râd oamenii? De beţiv. Cui îi sunt ochii vineţi? Beţivului. De la cine auzi: "Oh, amar şi vai?" De la beţiv. Cine mănâncă de dimineaţă? Beţivul. Cine doarme până târziu? Beţivul. Că tot beţivul se desparte de Dumnezeu şi de oameni şi se îmbracă în haine rupte.
Deci, acestea ştiindu-le, o, fraţilor, să ne lepădăm de beţia şi de băutura cea rea. Să auzim pe Pavel, Apostolul Domnului, pe însuşi vasul alegerii, zicând către Timotei: "De acum nu bea numai apă, ci, foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni."
Fraţilor, să fiţi treji, pentru că vrăjmaşul nostru diavolul treaz este, nu beat, ci caută să înghită toţi beţivii.
O, amar, unde se vor ascunde beţivii, cei ce zac ca morţii şi de la Dumnezeu au fugit, pentru beţie, şi de la Duhul Sfânt s-au depărtat, pentru năravul beţiei.

Îngerul cel păzitor plânge pentru beţie, iar dracii se veselesc şi se bucură pentru beţivii, care aduc diavolului jertfa beţiei. Că diavolul, bucurându-se, zice: "Niciodată nu mă veselesc şi nu mă bucur, ca de jertfa oamenilor celor păgâni, precum şi de jertfa beţivilor creştini. Pentru că, cu cei beţivi sunt toate voile mele. Că beţivii ai mei sunt, iar cei treji, ai lui Dumnezeu".

Deci, diavolul a zis dracilor: "Mergeţi şi învăţaţi pe creştini la beţie şi la toată pofta voii mele." Iar sfinţii îngeri, venind la Sfinţii Părinţi, le-au spus lor toate acestea, cu mare grijă, pentru această pricină, că doar ar despărţi pe creştini de la beţia şi băutura cea rea. Deci, Sfinţii Părinţi au scris această cinstită şi sfântă scrisoare şi dreptcredincioasă învăţătură şi au dat-o sfintelor biserici, spre ascultarea creştinilor, spre pregătirea pentru viaţa veşnică şi împărtăşirea Împărăţiei cerurilor.
Deci, de va asculta cineva rânduiala aceasta a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi va vieţui cu trează minte, făcând lucruri plăcute lui Dumnezeu, moştenitor va fi vieţii celei veşnice şi desfătării bunătăţilor celor negrăite. Iar cela ce nu va asculta această dreaptă învăţătură, osândit va fi, cu diavolul împreună, în osânda cea veşnică.

De care să ne izbăvească pe noi Hristos, Dumnezeului nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Cuvân­t din cartea „PROLOAGELE (Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură)”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova – 1991, pg 662 - 663

Iepurasul Intelept

Un iepuraş frumos, cu blana albă şi câteva pete gri, s-a îndrăgostit de doi copilaşi buni care-l îngrijeau şi îl iubeau foarte mult. Şi copiii îl iubeau atât de mult, încât mergeau mereu, împreună, chiar şi la plimbare cu bicicleta. Copiii i-au pus numele ŢUP-ŢUP. Îi aduceau hrana cea mai bună, i-au făcut o căsuţă într-o ladă curată, la adăpost de ploaie şi frig.

Copiii, însă, nu s-au gândit că ŢUP-ŢUP putea fi răpit de pisica vecinului care-l pândea zi de zi. Într-o zi s-a auzit un strigăt puternic după ajutor. În colţii pisicii atârna bietul ŢUP-ŢUP, plin de sânge şi foarte speriat. Copii i-au venit în ajutor, eliberându-l, şi astfel i-au salvat viaţa. Iepuraşul nu a uitat acest lucru şi a vrut să le mulţumească copiilor şi să-i facă fericiţi. În ochii lui au apărut lacrimi de recunoştinţă. Ar fi dorit să le facă un dar, un dar pe care să nu-l uite niciodată. S-a gândit mult...
Fără voia sa, ŢUP-ŢUP suspina. Sau poate numai oftase. Îşi şterse ochii plânşi cu lăbuţa, ca să poată vedea mai bine copiii care alergau spre el. Iepuraşul a fost luat în braţe de fetiţă, care l-a strâns la piept cu atâta drag! Fascinat de acest gest de dragoste, şi-a întins botişorul umed spre faţa fetiţei şi i-a dat o sărutare, dar fetiţa l-a strâns şi mai mult la piept. Îl dureau oasele de atâta strâns şi ca să o trezească pe fetiţă la realitate a muşcat-o fin de un deget. Fetiţa speriată, l-a scăpat din braţe şi sulfa spre degetul care şi pe ea o durea. Iepuraşului i-a fost milă de ea şi ca să-i aline durerea, a venit uşor la picioarele fetiţei şi tăcut, i-a sărutat, în felul lui, picioarele goale şi firave. De atunci, ori de câte ori, copii ieşeau la joacă în curtea casei, alerga bucuros spre ei, şi-i ruga să-l ia în braţe. Copiii îi înţelegeau intenţia şi-şi programau fel de fel de jocuri în care eroul lor principal era ŢUP-ŢUP.

Într-o zi iepuraşul a aşteptat fetiţa dis-de-dimineaţă la căsuţa lui, dar ea întarzia. A simţit că fetiţei i se întamplase ceva. Poate e bolnavă! Cum să o ajute? Primul gând a fost să iasă din cuşcă şi să o caute. Dar nu a reuşit. Ce să facă? S-a gândit la cel mai bun medicament pe care el, un micuţ iepuraş, l-ar putea oferi fetiţei: a început să se roage pentru ea. Ştia că acelaşi Dumnezeu îl au toate vietăţile pământului şi cu multă dragoste şi milă a început să se roage din suflet aşa: “Stăpâne atotştiutorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, cela ce umileşti şi înalţi, care cerţi şi iarăşi vindeci, cercetează cu mila Ta, pe prietena mea Diana şi tinde braţul Tău cel nevăzut şi plin de putere şi tămăduire şi ridic-o din pat ş vindecă-i slăbiciunea, ceartă duhul neputinţei şi depărtează de la ea toată rana, toată durerea, toată fierbinţeala. Te rog Doamne, răsplăteşte astfel bunătatea acestor copii. Amin.”
În acest timp cât iepuraşul se ruga, fetiţa tocmai a avut un vis frumos în care minunatul ŢUP-ŢUP era “doctorul” din jocul lor de ieri. S-a sculat din pat şi a ieşit să-şi vadă iepuraşul. Atunci iepuraşul şi fetiţa au înţeles că rugăciunea a fost ascultată de Dumnezeu şi I-au mulţumit din suflet pentru minunea Sa. Înţeleptul iepuraş s-a achitat astfel de marea grijă şi iubire care i-au arătat-o copiii în această vreme. Dar a venit timpul să se despartă pentru o perioadă, căci fetiţa începe primul an de şcoală şi băieţelul trebuie să meargă la grădiniţă.
S-au despărţit foarte greu, fetiţa avea lacrimi în ochi, iar băieţelul l-a mângâiat duios mult timp. Iepuraşul a plâns şi el. Dar şi-au spus “la revedere” şi toţi sperau că se vor întâlni în vacanţa următoare, mai buni, mai cuminţi şi mai ales mai talentaţi, mai harnici. Preţul gloriei este munca care costa puţin, dar are multă valoare. Şi tot în acest timp vor învăţa că repausul nu se află nicăieri în natură şi numai fapta vieţii strânge faima-n viitor.
Preoteasa Maria Codrea, Ucea de Sus



Până la data de 15 mai a acestui an, orice salariat din România poate dispune asupra unui procent de 2% din impozitul plătit statului pe veniturile obţinute în anul 2008, direcţionând această sumă către o organizaţie non-profit, o biserică sau o bursă de studii.
Această donaţie nu costă nimic contribuabilul! Doar un formular de completat şi depus la Fisc până la data de 15 mai 2009. Dacă nu folosiţi această opţiune, suma respectivă oricum este deja încasată şi rămâne să fie gestionată de stat.
Ce trebuie făcut?
În acest sens, trebuie completat şi depus formularul 230, intitulat „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul anual”.

Începând cu acest an, la iniţiativa credincioşilor din satul nostru ce sunt angajaţi la Şcoala Generală din Arpaşu de Jos, şi care au dorit să folosească această oportunitate pentru a ajuta Parohia satului nostru, încercăm să atragem pe cât mai mulţi dintre dumneavoastră în împlinirea acestei fapte de milă creştină.
În acest sens vă îndemnăm să vă adresaţi preotului paroh, precum şi doamnei secretare Radu Lenuţa pentru detalii şi ajutor în completarea formularului necesar.


Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, satul Nou Român, nr. 18 , comuna Arpaşu de Jos, Jud. Sibiu, cod poştal 557017
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- FlorinTel. 0269521205 074089965

Parohia Ortodoxă Nou Român
Nr. 15/ Martie 2009
Buletinul Parohial

Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului





Sărbatorile lunii Martie

9 Martie - Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, au fost siliţi să se închine idolilor.
Refuzând, au fost întemniţati timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. În chip minunat pietrele, în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. În cele din urmă, au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei din Armenia. Pentru ca nici aşa n-au murit, a doua zi, dis-de-dimineaţă le-au fost zdrobite fluierele picioarelor, primind cununile muceniciei.
De 9 martie se păstrează obiceiul ca femeile să coacă 40 de figurine din aluat, numite "sfinţişori" sau "mucenici". "Mucenicii" sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morţilor.
25 martie - Buna Vestire Dumnezeu după alungarea din rai, i-a făcut omului şi prima mângâiere şi anume, promisiunea venirii unui Răscumpărător care să salveze lumea din păcat şi flăcările iadului (Facere 3,15) .
Răscumpărătorul aşteptat era Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru venirea acestuia în lume trebuiau însă îndeplinite anumite condiţii. Era necesar ca pruncul sfânt să se nască dintr-o prea curată fecioară, cu o viaţă sfântă şi neprihănită. Acea persoană aleasă s-a dovedit a fi Sfânta Fecioară Maria.
La vremea potrivită Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret, unde locuia Sfânta fecioară, şi i-a grăit:
„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta întru sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
Şi îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.” Luca 1, 28 – 31
Uimită de această veste minunată Fecioara Maria a zis către înger : „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
Şi răspunzând îngerul i-a zis : Duhul Sfânt se va poogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine , Fiul lui Dumnezeu se va chema..” Luca 1, 34 – 35.
Înţelegând din cuvintele arhanghelului importanţa misiunii sfinte pentru care a fost aleasă de Dumnezeu, de a da naştere lui Mesia, Sfânta Fecioară Maria a consfinţit spunând :
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.” Luca 1, 38.
Şi odată cu încuviinţarea sa, Fiul cel ceresc s-a întrupat în pântecele ei în chip minunat, punându-se astfel început mântuirii neamului omenesc şi a noastră a tuturor.


Din viaţa Sfântului Gherasim cel de la Iordan, ( pomenit la 4 martie).

Sfântul Gherasim a depus atâta luptă pentru virtute în pustiul Tebaidei şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă.

Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe.

Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului.

Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede şi se silea să aducă apă.

Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă.

Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat.

Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: „În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său”.

Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.

După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa. Sinaxarul Sfântului din Mineiul pe Martie

Despre Postul Mare

Începând cu data de 2 martie, până la data de 18 aprilie a cestui an , creştinii ortodocşi se află în perioada Postului mare, a Postului Paştilor. Sunt şapte săptămâni de pregătire pentru a întâmpina cum se cuvine Sfintele Paşti, Sfântă Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Postul este caracterizat prin renunţarea la anumite alimente, precum carnea, laptele, brânza şi ouăle, dar mai presus de acestea credinciosul este chemat la o mai mare prezenţă la slujbele Bisericii ( nu numai duminica la Sfânta Liturghie, ci şi în fiecare seară de miercuri şi vineri, când în biserica noastră se oficiază Pavecernia Mare) precum şi la înmulţirea rugăciunilor de acasă. Totodată credinciosul este îndemnat să fie mai bun, mai curat şi să înmulţească milosteniile faţă de cei săraci.

Postul Mare este o perioadă de pocăinţă, de curăţire a inimii şi a minţii prin Sfânta Taină a Spovedaniei; o perioadă de unire cu Domnul Hristos prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Toţi cei care ţin cu adevărat la mântuirea sufletelor lor trebuie să fie convinşi că fără harul acestor două Taine, roadele postului sunt puţine şi insuficiente, şi că risipesc timp pretios, amânând începutul lucrului celui bun fără rost.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,duhul trândăviei, al grijii de cele multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Patima beţiei

de Sfantul Ioan Iacob Românul -Hozevitul


Beţia este întrebuinţarea băuturii peste măsură şi fără cumpătare.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că „nu întrebuinţarea băuturii pricinuieşte beţia, ci necumpătarea, care este rădăcina la toate relele”.

Beţia aduce tulburare la minte şi la suflet, otrăveşte şi ruinează organismul omului, pricinuind tot felul de boli.

Sfântul Vasile cel Mare zice: „întrebuinţarea cu măsură a vinului este sănătate, iar abuzul (necumpatarea) este vătămare".

„Vinul veseleşte inima omului..." zice Sf. Prooroc David la Psaltire, pe când „Beţia este duşmănie cu Dumnezeu", zice Sf. Vasile cel Mare.

Deci, oricât de frumos ar căuta s-o numească lumea, beţia este un păcat de moarte, patimă înfricoşată şi foarte greu de vindecat, care sporeşte mereu. Orice lucru care se face fără măsură este nepotrivit, însă necumpătarea la băutură este mai rea ca toate. Căci din asta vine distrugerea sănătăţii, întunecarea minţii şi îndobitocirea omului.
Cel care se îmbată nu este în stare să ţină nici o taină, nu ştie de ruşine, se aprinde repede la desfrânare, produce greaţă şi primejdie celor dimprejur. „Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi caută băutură" zice Sf. Prooroc Isaia la cap. 5 vers 12.
Iată cum zugrăveşte Sf. Ioan Gură de Aur pe omul beţiv: "Dobitoacele cele necuvântătoare beau atâta cât le cere setea lor şi niciodată nu se lasă biruite de poftă ca să bea mai mult decât le cere trebuinţa trupului lor. Pe când omul cel cuvântător, care covârşeşte măsura la băutură, se face mai nesocotit şi decât dobitoacele. Şi mai rău este că pe această boală, cum este necumpătarea la vin şi la alte băuturi, care aduce atâtea rele şi atâtea primejdii, pe această boala -zic - (a beţiei) oamenii nu o socotesc că ar fi un nărav rău şi plin de păcat".

Îi auzi pe unii că se laudă, zicând: "Noi bem destul de mult şi cu toate acestea ne ţinem tari ca fierul. Nu cunoaştem nici o vătămare din băutură!". Aşa zic cei voinici, care au fire mai robustă. Şi cu adevărat că vătămarea băuturii nu se simte la toţi îndată. Din asta mulţi prind curaj la băutură şi urmează cu chefurile fără frică.

Dar tocmai în această părere stă primejdia cea mare. Căci omul, văzând că nu îmbolnăveşte din băutura cea multă, prinde curaj şi face tot mai multă dezlegare (adică abuz, cum zice lumea).
Dar să fie ştiut că vătămarea cea mare din băutură (adică boala) nu vine îndată, ci se furişează încet-încet, cum face pisica când pândeşte şoarecele. Materia arzătoare, care se varsă în trup prin băutură necumpătată, nu este altceva decât o otravă, care pipăie toate organele omului, ca să afle unde este partea mai slabă şi acolo se cuibăreşte. O parte se urcă la creier (în chip de fum), alta intră în măduva oaselor, o altă parte rămâne în stomac, iar restul se împrăştie în toate vinele. Din asta vine uneori vătămarea ochilor, rănirea stomacului, oftica, damblaua, idropica şi stricarea minţii.
Dacă beţia ar aduce numai vătămarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar aşa de mare. Căci trupul este stricăcios şi trecător. Însă beţia vatămă şi sufletul, lipsindu-l de mântuire. Pentru că aruncă pe om în multe păcate grele. Beţia îl aprinde pe om spre desfrânare, îl duce la jurăminte nesocotite, îl face grabnic mânios la ocară, la hule, la ucideri şi chiar la lepădarea credinţei.
Sf. Vasile cel Mare spune că „năravul beţiei este demon de la sine dorit, maica răutăţii, potrivnic virtuţii, care pe cel curat îl face destrăbălat, pe cel bărbătos îl face fricos, beţia nu cunoaşte dreptate şi leapădă cuviinţa”. Sf. Ioan Gură de Aur numeşte beţia „maica întristării, bucuria diavolului, care naşte zeci de mii de rele, ea este nebunie de bună voie, trădarea cugetelor. Cel care se îmbată este mort însufleţit, demon de bună voie, bolnav care nu are crezare, cădere fără răspuns şi sluţenie de obşte a neamului omenesc”.Acestea sunt numirile cu care împodobesc sfinţii pe cei beţivi.

Iar Apostolul Pavel, în cartea cea dintâi către Corinteni (cap. 6, vers. 9-10) scrie mai înfricoşat, căci zice: „Nu vă amăgiţi, nici sodomenii, nici furii, nici iubitorii de argint, nici beţivii, nici bârfitorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu!" Apoi în cartea cea către Galateni (cap. 5, vers. 10-20) mai scrie şi acestea: „Faptele trupului se cunosc. Ele sunt: defăimarea, necurăţia, închinarea la idoli, vrăjitoria, duşmănia, certurile, zavistia, mânia, dezbinările, smintelile, eresurile, ura, uciderile, beţia, destrăbălarea (distracţiile necuviincioase) şi altele asemenea acestora. Cei ce fac unele ca acestea, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu!"
Vedeţi, fraţilor şi vă înfricoşaţi de cuvintele apostoleşti. Să nu mai zică cineva că beţia este o distracţie nevinovată, căci ea poartă sămânţa desfrâului şi a pierzării sufleteşti.

Dacă deschidem Sfânta Scriptură, vedem îndată două pilde înfricoşate care dovedesc că înseşi robii cei aleşi ai lui Dumnezeu sunt în stare să facă lucruri necuviincioase şi fărădelegi, atunci când se îmbată. Noe şi cu Lot erau bărbaţi sfinţi şi drepţi, după cum mărturiseşte însuşi cuvântul lui Dumnezeu. Pe Noe l-a păzit Dumnezeu de potop, ajungând al doilea tată al neamului omenesc, iar pe Lot l-a păzit de arderea Sodomei. Dar c­­ând s-au îmbătat, au căzut în nesimţire şi s-au batjocorit. Cu toate acestea, faptele lor sunt vrednice de iertare, căci numai o singură dată s-au îmbătat (Lot de două ori) şi anume prin neştiinţă. Noe nu cunoştea tăria vinului, căci atunci prima dată a sădit vie. Iar Lot a fost amăgit la băutură de către fetele sale. Cel care păcătuieşte din neştiinţă dobândeşte mai uşor iertare. Dacă beţivii n-ar cunoaşte vătămarea băuturii şi n-ar şti că este păcat de moarte lăcomia băuturii, atunci ar fi vrednici de iertare. însă fiecare cunoaşte prea bine urmările beţiei şi aude mereu cuvântul Apostolului, care strigă: „Nu vă îmbătaţi de vin, în care este desfrânarea!" (Efes, 5-18). Iar la Sfânta Evanghelie Domnul zice către toţi: "Luaţi aminte de sinea voastră, ca nu cândva să se îngreuneze inimile voastre cu mâncarea şi beţia!" (Luca, 21-34).
Trebuie să amintim şi aceasta, că tot păcătosul poate să-şi ascundă păcatul său. Aşa, zavisnicul îşi ascunde zavistia, vicleanul îşi ascunde vicleşugul, cel mândru îşi ascunde mândria, la fel şi pomenitorul de rău, însă beţivul se vădeşte ori de câte ori se îmbată. Pentru aceasta şi sminteala este mai mare la oamenii care se robesc de băutură în ţara aceasta mai ales (n.r. e vorba de Ţara Sfântă în care a trăit Sf. Ioan Iacob Hozevitul), unde necredincioşii ( n.r. evreii şi musulmanii) nu prea folosesc vinul şi rachiul, se face mai mare sminteală, când se îmbată creştinii. Căci văzând păgânii cum se îmbată creştinii, se smintesc şi hulesc credinţa Domnului nostru Iisus Hristos. Căci iată ce zic păgânii: „După cum este viaţa creştinilor aşa este şi credinţa lor!” Aceasta este hulă înfricoşată împotriva adevărului sfânt care se cuprinde în credinţa noastră. Aici se adeveresc cuvintele Apostolului, care răsuna în cartea către Romani: „Numele lui Dumnezeu pentru voi se huleşte între neamuri!"

Să mai fie ştiut şi aceasta, că otrava care se adună în trup din multa băutură, nu stă degeaba nici o clipă. Ea lucrează pe nesimţite ca şi viermii în lemn. Ea atacă organele cele mai gingaşe ale trupului, mai ales plămânii, stomacul, ficatul şi creierii.

Dar omul nu pricepe aceasta decât atunci când îl ruinează desăvârşit. Viermele băuturii lucrează mocnit, însă merge în plin spre distrugere. Pot să treaca 5, uneori 10 si chiar 20 de ani până când se iveşte boala, însă boala nu vine singură, ci vine mai totdeauna însoţită de alte două sau trei boli grele. Atunci nu mai este vindecare, căci toţi doctorii spun că bolile care se ivesc din alte pricini, se pot vindeca prin leacuri sau prin operaţii, însă cele care se ivesc din băutură, nu mai au sfârşit decât la moarte.
( articol preluat de pe site-ul CrestinismOrtodox. Ro)

În fiecare sâmbătă a Postului Mare se fac Rugăciuni pentru cei adormiţi

Biserica Ortodoxă a avut întotdeauna în cultul ei rugăciunile pentru cei adormiţi. Este de datoria celor rămaşi în viaţă ca să se roage şi pentru cei adormiţi, ca Dumnezeu să-şi arate mila şi iertarea Sa faţă de aceştia.

Aceste rugăciuni fac parte din învăţătura şi practica Bisericii, fiind întemeiate pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie.

Parastasul - slujba in care sunt pomeniti cei adormiti

Slujba în care sunt pomeniţi cei adormiţi este cunoscută sub denumirea de "parastas". Parastasele sunt ierurgii speciale, la care trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă sau prescură, fiind slujba prin care noi, cei vii, ne alăturăm, prin rugăciune, celui mort, şi ne înfăţisăm lui Dumnezeu cu rugăciuni ca El să ierte păcatele celui adormit.

Tocmai pentru a răspunde acestei nevoi şi de a-i pomeni pe cei adormiţi, Sfânta Biserică a rânduit ca în fiecare sâmbătă a Postului Mare să se facă în sfintele locaşuri parastase de obşte. Urmând acestuia îndemn şi în satul nostru, în fiecare sâmbată a Postului se oficiaza aceste slujbe începând cu ora 10,oo dimineţa.

Ce spune „un creştin” căzut în patima fumatului ? :

FUMEZ TUTUNUL PENTRU CĂ

Fumez tutunul pentru că:
Am bani prea mulţi şi nu ştiu cum
Să scap de ei mai în curând
Şi-i dau în fum…
Fumez tutunul pentru că:
Eu am plămâni şi pieptul bun
Şi am plăcere să-l prefac
În coş de fum…

Fumez tutunul pentru că:
Sunt sănătos şi zdravăn tun,
Că vreau oftică eu să am
Şi-i trag în fum…

Fumez tutunul pentru că:
Îi văd pe alţii cum îl vor;
Imit şi eu la randul meu
Proistia lor…

Fumez tutunul pentru că:
Aşa-s crescut cu simţul bun
Pe cei din jur să-i otrăvesc
Cu nori de fum…

Fumez tutunul pentru că:
În lanţuri rob îi sunt de-acum,
Mă-nchin la idolul făcut
Din foc şi fum…
( I. Miron)

Din volumul „Diavolul şi Cârciumarul”, de Protos Nicodim Măndiţă, Editura „Lumină din lumină”, Bucureşti, 1993, pg 227 - 228

VIŢĂ-DE-VIE

Într-un sat, pe o stradă, într-o casă nu prea mare, trăia o femeie singură.

În curtea casei încălzită de razele soarelui, plină de flori multicolore, înmiresmate, crştea o viţă-de-vie care făcea nişte struguri albi al căror miros îmbia toţi trecătorii să-i guste minunatul rod.

Într-o primăvară, copii veniţi de la oraş în vacanţă la bunica, au văzut că cineva ciopârteşte cu o foarfecă mlădiţele care se întindeau peste toată curtea. Speriaţi, că-i face rău viţei-de-vie, care toată vara a întins ca o umbrelă corzile pline de frunze bogate, pentru a le fi lor, copiilor, bine, apărându-i de căldură clocotitoare a soarelui, au prins în braţe butucul gros al viei în semn de ocrotire şi apărare.

Viţa a văzut frumuseţea sufletului de copil, cu bogaţia şi puritatea întipărită în el şi i-a îndrăgit pe copii imediat. Le-a şoptit că nu trebuie să fie speriaţi acum; că tăierea mladiţelor uscate şi bolnave îi este binevenită şi că bunica lor o să le explice cât mai multe despre acest lucru. Dar până atunci îi invită pe copii la joacă, aşezându-i pe leagănele prinse în frânghii, în faţa ei.

Copii bucuroşi şi-au luat avânt, iar în legănarea lor atingeau corzile viţei-de-vie cu piciorele şi râdeau fericiţi. Viţa se bucura şi ea că are cu cine să se joace.

După câteva zile, copii au văzut că viţa plânge, plânge; lacrimile ei erau aşa de mari încât şiroiau prin toate cordiţele.

« De ce plangi dragă viţa-de-vie ? »

Viţa a început să râdă şi, în loc de răspuns, a trimis copii s-o aducă pe bunica pentru a strânge seva cu care să-şi spele ochii pentru a vedea mult mai bine.

Ce bucuroasă a fost bunica când ochii ei s-au limpezit şi vederea i-a revenit. Tot frumoasa viţă i-a sfătuit şi pe copii să-şi stropească rănile de pe picioruşele care s-au lovit în multele căzături cu bicicleta. Ca prin minune, această sevă a viţei le-a vindecat toate rănile.

În fiecare primavară, buna viţă-de-vie, vine cu “lacrimile” sale în întâmpinarea fiinţelor iubite şi vorbeşte cu ele prin glasul tainic şi clocotitor al vieţii.

Cei doi copii creşteau, zbenguindu-se împreună, iar anii fugeau la fel de sprinteni, tot la umbrela aceleiaşi viţe-de-vie.

Baieţelul a crescut mare, a ajuns un adevărat flăcău, iar fetiţa a devenit o fată suplă, cu ochii limpezi şi negri, dar dragostea lor pentru bătrâna viţă-de-vie nu se stinsese.

În toată vacanţa stăteau toţi trei împreună, iar când vara pleca la mama ei-Natura, în locul ei venea toamna, când bătrana viţă se grăbea să îndulcească şi să parfumeze cât mai bine strugurii pentru bunii ei prieteni.

Într-o zi Moartea îşi notă în mintea ei şireată numele bunicii, s-a făcut nevăzută şi a plecat spre pământ pentru a-şi lăsa aici urma neagră şi adâncă a tăcerii.

În urmatorul an, când primăvara a venit şi copii au ajuns în satul bunicii, au găsit în locul ei doar o moviliţă rece şi tăcută.

Moartea şi-a îndeplinit porunca dată de Natură. Pe moviliţă, mormântul ei, răsărise o viţă-de-vie tânără, care plângea şi ea în fiecare primăvară, iar lacrimile ei cădeau, picătură cu picătură, pe moviliţă, udând florile sădite.
Preoteasa Maria Codrea, Ucea de Sus

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cum se cade a sta în

biserică

Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că biserica este cer şi că, mai înainte, şi casele erau biserici, iar acum biserica este mai defăimata chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc este, împărăţia lui Dumnezeu şi însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masă aceasta, pentru ce pricina este pusă şi Cine se află pe ea.
Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să întelegi, când auzi pe Proorocul, zicând: "Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer". Că biserica cer se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în biserică!
Iar acum, voi faceţi în biserică mai mult râs decât în târg. Că, la adunările voastre lumeşti, staţi liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare, nu se face între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni, vă aflaţi ca la o petrecere. Au, doară, nu aveţi case? De biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi, nu vă opresc, dar vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, pravălie a schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi vedea.
Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câstiga ceva de folos la biserică şi, aşa, să vă duceţi acasă, iar voi, mai vârtos, spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de ele. Deci, roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta, primind-o Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, ca să nu fii altora spre sminteală.
Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas.
Deci, să nu lăsăm adevărul, alergând după umbre şi năluci. Slobozi să ne facem de lucrurile vrajmaşului şi de răutăţile ce se fac între noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc de ură, iubirea de oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce vor să fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci! Amin. Cuvân­t din cartea „PROLOAGELE (Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură)”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova – 1991, pg 495 -496

"Proiectul Hristos împărtăşit copiilor" va fi implementat şi in

Parohia Român

După cum se ştie, în parohia noastră, în fiecare sâmbătă după-amiaza, are loc întâlnirea preotului paroh cu cei mai mici dintre creşinii satului nostru, cei de vârsta şcolară, în ceea ce noi am numit „Ora de rugăciune şi învăţătură cu copiii”.
Întâlnirea noastră începea cu citirea rugăciunilor de seara de către cei mici, urmând apoi discuţii libere, dorindu-se ca tema aleasă să răspundă nevoilor tuturor celor prezenţi. Se adăugau citiri din cărţile biblice, precum lecturarea unor pilde ziditoare de suflet, urmate uneori şi activităţi practice. Orele se terminau cu intonarea rugăciunii „Tatăl Nostru”.

Aşa au stat lucrurile în ultimii doi ani, bucurându-ne de rezultate deosebite. Însă din această lună întâlnirile cu cei mici se vor încadra în programele săptămânale aflate sub tutela proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”. Acest proiect este un proiect naţional prin care se doreşte ca fiecare parohie să înfiinţeze un birou de catehizare şi să se facă ore de cateheză, la care preoţii vor susţine cursuri, diferite de cele de la ora de religie din şcoli, pe baza ghidurilor catehetice „Hristos împărtăşit copiilor".

Aceste ghiduri nu înlocuiesc manualele de religie, ci reprezintă instrumente complementare de lucru, de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi de a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Temele tuturor întâlnirilor vor fi adaptate vârstei şi capacităţii de înţelegere a copiiilor şi a tinerilor.

Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, satul Nou Român, nr. 18 , comuna Arpaşu de Jos, Jud. Sibiu, cod poştal 557017
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- Florin
Tel. 0269521205 0740899658