Parohia Ortodoxă Nou Român
Nr. 16/ Aprilie 2009
Buletinul Parohial

Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi la limanul cel lin al Sfintelor Paşti, la întâlnirea cu Hristos cel înviat, Începătorul învierii noastre.
Învierea Domnului este clarmărturisită de Sfânta Scriptură, precum reiese şi din capitolul 28 al Evangheliei după Matei.

Spre folosul dumneavoastră sufletesc am reprodus în acest număr cea de a doua parte, partea morală, a Pastoralei de Paşti a Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, datorită conţinutul plin de îndemnuri creştineşti.

La aceasta am adaugat şi înălţătorul cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur ce se citeşte la Sfintele Paşti.
Luna aprilie este luna de serbare a hramului sfintei noastre biserici, motiv pentru care nu putea lipsi un articol dedicat patronului spiritual al satului, Sfântul Mucenic Gheorghe.
În continuarea eforturilor de descoperire a efectelor negative ale consumului de alcool şi tutun am reprodus un cuvânt al sfinţilor părinţi împotriva beţiei, cuvânt cuprins în Proloage.

Iar povestirea doamnei preotese Codrea vine să arate că multe lucruri bune le putem învăţa şi de la animale.
In încheiere vă îndemnăm ca în măsura posibilităţilor să contribuiţi cu 2 % din impozitul pe anul trecut pentru nevoile bisericii noastre.

Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu Florin



Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului.

1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminica), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.

2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.

3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi.

5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi.
6. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul în care a zăcut.

7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.

8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.

10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo mă vor vedea.

11. Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
12. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor,

13. Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;

14. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face.
15. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi.

16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus.

17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.

18. Şi apropiindu-se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin
Capitolul 28 din Sfânta Evanghelie după Matei

«ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI SUFERINŢELE LUMII NOASTRE»

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţi credincioşi,

După sângeroasele prigoane ale Imperiului roman, care au durat sute de ani, lumea Europei a dorit să primească, pentru o mie de ani, lumina lui Hristos.
După aceea, însă, oamenii au început să uite de Hristos şi să se depărteze de Biserică; au început să-şi organizeze cunoaşterea şi viaţa socială şi individuală în afara lui Hristos.
În ultimele veacuri s-a ivit astfel o ştiinţã, o culturã, o politicã şi o economie fãrã Dumnezeu. Cãlãuzite de poftele curiozitãţii, ale controlului şi ale dominaţiei lãcomiei fãrã nici un fel de oprelişti, ele s-au ridicat nu numai împotriva lui Dumnezeu, pe Care au încercat şi încearcã sã-L scoatã din minţile şi inimile oamenilor, ci s-au ridicat cu tot mai multã violenţã chiar împotriva oamenilor, a libertãţii şi demnităţii lor.
Nici noi, românii, n-am fost scutiţi în ultimul veac de aceste încercări cumplite, care, în războaie mondiale şi dictaturi totalitare şi ateiste au secerat sute de mii de vieţi omeneşti şi au mutilat destinele a zeci de milioane.
Anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la prăbuşirea în sânge a regimului dictatorial comunist, care a stãpânit România timp de patru decenii.
Comunismul a vrut sã impunã prin teroare şi violenţã un model de societate bazat pe egalitatea forţatã a oamenilor. Din mijlocul oamenilor a vrut sã-L scoatã pe Dumnezeu şi tradiţiile creştine, pentru a le înlocui cu ideologia şi politica unui partid absolutist. Rezultatul a fost doar umilirea oamenilor prin fricã şi sãrãcie.
Puterea credinţei în Hristos cel Înviat din inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor, s-a vãzut însã în Revoluţia din Decembrie 1989. Am crezut atunci cã România îşi va regăsi repede demnitatea şi identitatea reprimate de comunism.
Privind în urmă, vedem că în România ultimelor două decenii s-au produs schimbări importante şi pozitive în multe privinţe: suntem o ţară europeană şi o societate mai prosperă decât în 1989.
Nu putem trece, însă, cu vederea faptul cã noul tip de societate, bazat pe libertatea deplinã a oamenilor, pune tot mai evident în locul lui Dumnezeu goana nestãvilitã dupã bani, plãceri şi distracţii. În acelaşi timp, se restrânge libertatea adevãratã a omului prin aservirea lui poftelor lumii acesteia.
Într-o societate consumistã care ademeneşte, dar şi constrânge în acelaşi timp, creştinul zilelor noastre este tot mai mult izolat de adevãrata viaţã, de adevãrata bucurie. Fiind legat şi dependent de informaţia mass-media, dezorientat şi stresat de avalanşa de încercãri care vin asupra lui, rupt astfel de legãtura sa cu Dumnezeu, omul contemporan tot mai greu gãseşte un sens al existenţei sale.
Mutilarea sufleteascã a oamenilor, mai ales a tinerilor, prin uitarea credinţei creştine, a tradiţiilor româneşti şi a valorilor noastre spirituale este un semn al unei decadenţe primejdioase, care poate aduce o intervenţie asprã a lui Dumnezeu în istoria neamului nostru.
Spunem aceasta fiindcă în acest an şi în cei ce urmează România intră şi ea, împreună cu întreaga lume, într-o perioadă de cumpănă. Timpurile care ne aşteaptă vor fi grele. Vor fi timpurile unei cerneri, ale unei lãmuriri spirituale.
Poporul nostru a trãit vremuri de crizã în decursul istoriei lui, în care a fost privat de bunuri materiale dar şi spirituale, însã a putut trece peste toate fiindcã a ştiut sã îşi îndrepte cu totul nãdejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari şi minunate tuturor celor care cu dragoste sincerã pãzesc poruncile Lui.
Lipsurile economice sunt o judecată asupra vieţii noastre, a tuturor. A sosit, poate, vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi şi nu doar de circumstanţă, să păzim poruncile Stăpânului, sã pãzim toate posturile, sã-L cãutãm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi milostenie, sã cãutãm viaţa simplã şi curatã a pãrinţilor şi strãmoşilor noştri ale cãrei roade sunt dragostea, bucuria, îndelungă răbdarea, discernãmântul, trezvia şi nãdejdea.
Dacă vom fi mai săraci în cele materiale, vom învăţa, poate, să fim mai bogaţi în Dumnezeu, în iubirea jertfelnică de aproapele. Toate acestea sunt, însă, cu neputinţã fãrã credinţã, dar sunt cu putinţã celor ce cred în Hristos şi în Învierea Lui
Noi, creştinii, va trebui să reînvăţăm noi înşine şi să-i învãţãm pe cei din jurul nostru virtuţile comunitare practice ale iubirii ce izvorãşte din credinţa în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră. Fiindcă, „precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi trebuie să umblăm întru învierea vieţii” (Rom. 6, 4). Şi Dumnezeu nu ne va lãsa, va fi lângã noi, dacã nici noi nu vom uita sã fim lângã El şi cu El în toate zilele vieţii noastre, prin credinţã, nãdejde şi iubire (1 Co 13, 13).
Iubiţi fraţi creştini,
Aceasta e noaptea şi ziua Învierii Domnului, ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.
Vor urma zile, luni şi ani, pe care Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, ni-i va hãrãzi şi care nu vor trece deloc aşa uşor, cum am vrea sã credem, dacã nu vom şti sã îi transformãm într-o nouã şansã de a-L gãsi pe Dumnezeu şi de a ne regãsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos cel Înviat, Domnul Vieţii.
Cu părintească dragoste, Vă chemăm pe toţi, fii ai Sfintei noastre Biserici, la înviere sufletească, din care sã izvorascã faptele unei noi vieţi, de frãţietate şi solidaritate, prin care sã rãscumpãrãm „vremea crizei” şi toate problemele ei.
Hristos Cel Înviat e cu noi toţi! Nu vă temeţi! Nu deznădăjduiţi! Pentru aceasta, vã adresãm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoţească mereu:
„Privegheaţi! Staţi tari în credinţă! Îmbărbătaţi-vă !Întăriţi-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă! (1 Co 16, 13)Hristos a înviat!
Sărbători Fericite! La mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru al tuturor,de tot binele voitor şi pururea rugător către

Hristos, Învierea noastră,
Laurenţiu,
Mitropolitul Ardealului

Cuvânt de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, sã se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugã înţeleaptã, sã intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sãu.
De s-a ostenit cineva postind, sã-şi ia acum rãsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sã-şi primeascã astãzi plata cea dreaptã.
De a venit cineva dupã ceasul al treilea, multumind sã prãznuiascã.
De a ajuns cineva dupã ceasul al şaselea, sã nu se îndoiascã nicidecum, cãci cu nimic nu va fi pãgubit.
De a întârziat cineva pânã în ceasul al nouãlea, sã se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sã nu se teamã din pricina întârzierii, cãci darnic fiind Stãpânul, primeşte pe cel din urmã ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmã miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plãteşte, şi acestuia dãruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamã, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudã.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi sãracii, împreunã bucuraţi-vã. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vã astãzi.
Masa este plinã, ospãtaţi-vã toţi. Viţelul este mult, nimeni sã nu iasã flãmând.
Gustaţi toţi din ospãţul credinţei: împãrtãşiţi-vã toţi din bogãţia bunãtãţii.
Sã nu se plângã nimeni de lipsã, cã s-a arãtat împãrãţia cea de obşte.
Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate cã din mormânt, iertare a rãsãrit.
Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prãdat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amãrãciune fiindcã a gustat din Trupul Lui.
Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amãrât întâmpinându-Te pe Tine jos: amãrâtu-s-a cã s-a stricat.
S-a amãrât cã a fost batjocorit; s-a amãrât cã a fost omorât, s-a amãrât cã s-a surpat, s-a amãrât cã a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pãmânt şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a cãzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au cãzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucurã îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stãpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapã; cã Hristos sculându-Se din morţi, începãtura celor adormiţi S-a fãcut.
Lui se cuvine slavã şi stãpânire în vecii vecilor.
Amin!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ziua Hramului Bisericii noastre

În data de 23 aprilie a fiecărui an prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, hramul şi protectorul sfânului nostru locaş.
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 280 înt-o familie de creştini din localitatea Lyda (Palestina) şi a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305).
Moştenind calităţile militare ale tatălui său, ajunge de la o vârstă tânără comandantul oastei din ţinutul său.
Împăratul Diocleţian, cunoscut ca cel mai crud persecutor al creştinilor, a pornit în acea vreme o campanie împotriva tuturor celor care mărturiseau pe Hristos.
Eparhul Gheorghe nu numai că nu se supune poruncii împărăteşti, ci îndrăzneşte să se adreseze direct împăratului, arătându-i deşertăciunea credinţei sale în idoli. Acest lucru va produce mânia împăratului, care va porunci ca bravul creştin să fie supus la mari chinuri.
Dar Domnul era cu sfântul Gheorghe şi din multe încercări îl scăpă nevătămat. Deşi este străpuns cu sabia, tras pe roată, aruncat într-o groapă cu var nestins, obligat să poarte încălţări ale căror tălpi erau bătute cu cuie înroşite în foc, în toate aceste chinuri şi-a păstrat neclintită credinţa.
Văzând tăria Sf. Gheorghe, mulţi dintre martorii pătimirilor sale au trecut la credinţa creştină, primind a suferi şi ei de bună voie chinuitoarele patimi.
Pentru că prigonitorii au văzut că prin pedepsele aplicate, în loc să scadă numărul celor care-l mărturiseau pe Hristos, aceştia văzând răbdarea Sfântului şi ajutorul dat lui de Domnul, acesta creştea, au hotărât să-i taie capul sfântului, lucru ce s-a şi întâmplat la 23 aprilie 303, prin moartea sa de martir Sf. Gheorghe preamărind pe Hristos.
Ca şi o curiozitate amintim că numele Gheorghe, în limba greacă înseamnă plugar sau agricultor, de unde şi asocierea acestei sărbători cu anumite tradiţii agrare şi pastorale.
De asemenea, făcând parte din tagma sfinţilor militari, fiind poate cel mai important dintre aceştia, în fiecare an, la această dată este serbată şi ziua Armatei.


La mulţi ani tuturor credincioşilor parohiei noastre care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu Florin

Învăţătură către tot creştinul, despre păcatul beţiei

O, fiilor, vedeţi ce fel de talant, mi-a dat mie Dumnezeu, pe care va să-l ceară de la mine, la înfricoşătoarea judecată! Dar, care-i talantul? Este ca să mă îngrijesc de sufletele voastre şi să semăn sămânţa cea dumnezeiască în sufletele voastre.

Drept aceea, când umblaţi în Legea Domnului, atunci mi se bucura inima, iar, când vă văd călcând porunca Domnului, atunci mâhnirea mă mănâncă pe mine. Pentru aceea v-am şi scris vouă acestea, fiii mei, spre a voastră învăţătură şi ascultare, ca să nu vă biruiţi de beţia cea rea.

Că a zis marele Apostol Pavel: "Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu, ci gătită le este lor osânda veşnică, împreună cu ucigaşii, cu hoţii şi cu desfrânaţii”.

La neamurile cele mai dinainte, arătat este de Dumnezeu, că mari oameni şi plăcuţi lui Dumnezeu au căzut din pricina beţiei, împăraţi au căzut din domnie, puternicii şi-au răsturnat puterea, vitejii de sabie s-au tăiat, bogaţii au sărăcit, cei ce mulţi ani ar fi trăit, degrabă au murit.

Că, fără să aştepte judecata lui Dumnezeu, beţivii singuri se omoară. Din beţie, de ar muri cineva, apoi, lui însuşi îşi este vrăjmaş şi ucigaş, iar pomenirea lui este neplăcută lui Dumnezeu.

Fiule în neamul cel de acum, să nu râvneşti celor răi, nici bogaţilor ce petrec în iubire de păcate şi în spurcăciuni, că toate acestea neplăcute sunt lui Dumnezeu.

Se cade, dar, nouă să socotim: ce ne face nouă beţia cea fără de lege? Mintea ne pierde, uneltele ne strică, câştigul îl cheltuieşte. Beţia face pustiu pământul bogaţilor pe care oamenii îi pradă, iar, oamenii cei de rând, beţia datorii le face. Meşterilor celor isteţi, beţia le strică meşteşugul, le întoarce mintea şi nu le ajunge plata lucrului lor, iar, la oamenii cei simpli, aduce boale, ruşine, ocară şi sărăcirea. Beţia încurcă pe fraţi în certuri şi în bătăi, pe femei le desparte de bărbaţii lor, dureri la picioare face, tremurare la mâini, vederea ochilor o pierde.
Beţia opreşte a merge la biserică şi nu lasă a se ruga lui Dumnezeu, a citi cărţi, nu îngăduie, frica lui Dumnezeu, din inimă goneşte, la moarte dă pe om, în locul cel veşnic îl trimite. Beţia pierde frumuseţea, de râs celor treji ne face.

La cine este gâlceava? La beţiv. De cine râd oamenii? De beţiv. Cui îi sunt ochii vineţi? Beţivului. De la cine auzi: "Oh, amar şi vai?" De la beţiv. Cine mănâncă de dimineaţă? Beţivul. Cine doarme până târziu? Beţivul. Că tot beţivul se desparte de Dumnezeu şi de oameni şi se îmbracă în haine rupte.
Deci, acestea ştiindu-le, o, fraţilor, să ne lepădăm de beţia şi de băutura cea rea. Să auzim pe Pavel, Apostolul Domnului, pe însuşi vasul alegerii, zicând către Timotei: "De acum nu bea numai apă, ci, foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni."
Fraţilor, să fiţi treji, pentru că vrăjmaşul nostru diavolul treaz este, nu beat, ci caută să înghită toţi beţivii.
O, amar, unde se vor ascunde beţivii, cei ce zac ca morţii şi de la Dumnezeu au fugit, pentru beţie, şi de la Duhul Sfânt s-au depărtat, pentru năravul beţiei.

Îngerul cel păzitor plânge pentru beţie, iar dracii se veselesc şi se bucură pentru beţivii, care aduc diavolului jertfa beţiei. Că diavolul, bucurându-se, zice: "Niciodată nu mă veselesc şi nu mă bucur, ca de jertfa oamenilor celor păgâni, precum şi de jertfa beţivilor creştini. Pentru că, cu cei beţivi sunt toate voile mele. Că beţivii ai mei sunt, iar cei treji, ai lui Dumnezeu".

Deci, diavolul a zis dracilor: "Mergeţi şi învăţaţi pe creştini la beţie şi la toată pofta voii mele." Iar sfinţii îngeri, venind la Sfinţii Părinţi, le-au spus lor toate acestea, cu mare grijă, pentru această pricină, că doar ar despărţi pe creştini de la beţia şi băutura cea rea. Deci, Sfinţii Părinţi au scris această cinstită şi sfântă scrisoare şi dreptcredincioasă învăţătură şi au dat-o sfintelor biserici, spre ascultarea creştinilor, spre pregătirea pentru viaţa veşnică şi împărtăşirea Împărăţiei cerurilor.
Deci, de va asculta cineva rânduiala aceasta a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi va vieţui cu trează minte, făcând lucruri plăcute lui Dumnezeu, moştenitor va fi vieţii celei veşnice şi desfătării bunătăţilor celor negrăite. Iar cela ce nu va asculta această dreaptă învăţătură, osândit va fi, cu diavolul împreună, în osânda cea veşnică.

De care să ne izbăvească pe noi Hristos, Dumnezeului nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Cuvân­t din cartea „PROLOAGELE (Vieţile sfinţilor şi cuvinte de învăţătură)”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova – 1991, pg 662 - 663

Iepurasul Intelept

Un iepuraş frumos, cu blana albă şi câteva pete gri, s-a îndrăgostit de doi copilaşi buni care-l îngrijeau şi îl iubeau foarte mult. Şi copiii îl iubeau atât de mult, încât mergeau mereu, împreună, chiar şi la plimbare cu bicicleta. Copiii i-au pus numele ŢUP-ŢUP. Îi aduceau hrana cea mai bună, i-au făcut o căsuţă într-o ladă curată, la adăpost de ploaie şi frig.

Copiii, însă, nu s-au gândit că ŢUP-ŢUP putea fi răpit de pisica vecinului care-l pândea zi de zi. Într-o zi s-a auzit un strigăt puternic după ajutor. În colţii pisicii atârna bietul ŢUP-ŢUP, plin de sânge şi foarte speriat. Copii i-au venit în ajutor, eliberându-l, şi astfel i-au salvat viaţa. Iepuraşul nu a uitat acest lucru şi a vrut să le mulţumească copiilor şi să-i facă fericiţi. În ochii lui au apărut lacrimi de recunoştinţă. Ar fi dorit să le facă un dar, un dar pe care să nu-l uite niciodată. S-a gândit mult...
Fără voia sa, ŢUP-ŢUP suspina. Sau poate numai oftase. Îşi şterse ochii plânşi cu lăbuţa, ca să poată vedea mai bine copiii care alergau spre el. Iepuraşul a fost luat în braţe de fetiţă, care l-a strâns la piept cu atâta drag! Fascinat de acest gest de dragoste, şi-a întins botişorul umed spre faţa fetiţei şi i-a dat o sărutare, dar fetiţa l-a strâns şi mai mult la piept. Îl dureau oasele de atâta strâns şi ca să o trezească pe fetiţă la realitate a muşcat-o fin de un deget. Fetiţa speriată, l-a scăpat din braţe şi sulfa spre degetul care şi pe ea o durea. Iepuraşului i-a fost milă de ea şi ca să-i aline durerea, a venit uşor la picioarele fetiţei şi tăcut, i-a sărutat, în felul lui, picioarele goale şi firave. De atunci, ori de câte ori, copii ieşeau la joacă în curtea casei, alerga bucuros spre ei, şi-i ruga să-l ia în braţe. Copiii îi înţelegeau intenţia şi-şi programau fel de fel de jocuri în care eroul lor principal era ŢUP-ŢUP.

Într-o zi iepuraşul a aşteptat fetiţa dis-de-dimineaţă la căsuţa lui, dar ea întarzia. A simţit că fetiţei i se întamplase ceva. Poate e bolnavă! Cum să o ajute? Primul gând a fost să iasă din cuşcă şi să o caute. Dar nu a reuşit. Ce să facă? S-a gândit la cel mai bun medicament pe care el, un micuţ iepuraş, l-ar putea oferi fetiţei: a început să se roage pentru ea. Ştia că acelaşi Dumnezeu îl au toate vietăţile pământului şi cu multă dragoste şi milă a început să se roage din suflet aşa: “Stăpâne atotştiutorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, cela ce umileşti şi înalţi, care cerţi şi iarăşi vindeci, cercetează cu mila Ta, pe prietena mea Diana şi tinde braţul Tău cel nevăzut şi plin de putere şi tămăduire şi ridic-o din pat ş vindecă-i slăbiciunea, ceartă duhul neputinţei şi depărtează de la ea toată rana, toată durerea, toată fierbinţeala. Te rog Doamne, răsplăteşte astfel bunătatea acestor copii. Amin.”
În acest timp cât iepuraşul se ruga, fetiţa tocmai a avut un vis frumos în care minunatul ŢUP-ŢUP era “doctorul” din jocul lor de ieri. S-a sculat din pat şi a ieşit să-şi vadă iepuraşul. Atunci iepuraşul şi fetiţa au înţeles că rugăciunea a fost ascultată de Dumnezeu şi I-au mulţumit din suflet pentru minunea Sa. Înţeleptul iepuraş s-a achitat astfel de marea grijă şi iubire care i-au arătat-o copiii în această vreme. Dar a venit timpul să se despartă pentru o perioadă, căci fetiţa începe primul an de şcoală şi băieţelul trebuie să meargă la grădiniţă.
S-au despărţit foarte greu, fetiţa avea lacrimi în ochi, iar băieţelul l-a mângâiat duios mult timp. Iepuraşul a plâns şi el. Dar şi-au spus “la revedere” şi toţi sperau că se vor întâlni în vacanţa următoare, mai buni, mai cuminţi şi mai ales mai talentaţi, mai harnici. Preţul gloriei este munca care costa puţin, dar are multă valoare. Şi tot în acest timp vor învăţa că repausul nu se află nicăieri în natură şi numai fapta vieţii strânge faima-n viitor.
Preoteasa Maria Codrea, Ucea de Sus



Până la data de 15 mai a acestui an, orice salariat din România poate dispune asupra unui procent de 2% din impozitul plătit statului pe veniturile obţinute în anul 2008, direcţionând această sumă către o organizaţie non-profit, o biserică sau o bursă de studii.
Această donaţie nu costă nimic contribuabilul! Doar un formular de completat şi depus la Fisc până la data de 15 mai 2009. Dacă nu folosiţi această opţiune, suma respectivă oricum este deja încasată şi rămâne să fie gestionată de stat.
Ce trebuie făcut?
În acest sens, trebuie completat şi depus formularul 230, intitulat „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul anual”.

Începând cu acest an, la iniţiativa credincioşilor din satul nostru ce sunt angajaţi la Şcoala Generală din Arpaşu de Jos, şi care au dorit să folosească această oportunitate pentru a ajuta Parohia satului nostru, încercăm să atragem pe cât mai mulţi dintre dumneavoastră în împlinirea acestei fapte de milă creştină.
În acest sens vă îndemnăm să vă adresaţi preotului paroh, precum şi doamnei secretare Radu Lenuţa pentru detalii şi ajutor în completarea formularului necesar.


Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, satul Nou Român, nr. 18 , comuna Arpaşu de Jos, Jud. Sibiu, cod poştal 557017
Pr. Paroh Ivănuşcă Liviu- FlorinTel. 0269521205 074089965